Toamna de aur

                            E toamnă, două cuvinte care alcătuiesc un poem al inimii, al sufletului şi al cunoştinţei….

   Pentru o zi toamna şi-a făcut viză de reşedinţă la IP Gimnaziul Camencea. Anume în această zi, toate culorile şi parfumurile autumnale au umplut curtea şcolii.

    Copacii şi-au „scuturat” frunzele pe holuri… E ziua când a fost celebrată  Toamna de aur. Holul şcolii  a  fost  transformat într-o cămară plină cu de toate,  dar  mai ales  cu tradiţii  şi obiceiuri. Cu deosebit talent, elevii au demonstrat că fructele şi legumele pot căpăta şi o altă formă,transformându-se în animăluţe şi păsări…

    În acest an, tradiţionala sărbătoare Toamna de aur a fost desfăşurată la data de 25 octombrie 2024.  Elevii  cl.I-IV au  recitat poezii, au cântat și dansat. Cu emoții deosebite s-au prezentat micuții din cl.I, pentru ei a fost o sărbătoare minunată, ce le-a creat amintiri frumoase.