Mesajul Directorului

Dragii mei,

            Școala reprezintă locul formării noastre ca oameni, iar alegerea unei şcoli este prima treaptă a acestei deveniri. Bun venit în IP Gimnaziul Camencea,din s.Camencea,r.Orhei!

Având o istorie de 35 de ani, această unitate școlară se mândrește cu o experiență didactică însemnată. Misiunea noastră este de a contribui la creșterea gradului de educație obligatorie pentru elevii din clasele I-IX, prin dezvoltarea unui sistem educațional performant care să permită elevilor formarea de caractere complexe și armonioase. În acest sens, gimnaziul nostru are în vedere permanent construirea unui parteneriat  educativ solid între gimnaziu – elevi – părinți, care să permită îndeplinirea scopului educației.

Stimați colegi, vă felicit  pentru munca depusă zilnic, pentru dăruire și pasiune! Activitatea desfășurată de dumneavoastră este concretizată prin numărul de elevi care se îndreaptă an de an către unitatea noastră,prin numărul de elevi care sunt admişi la diferite colegii,licee și prin rezultatele pe care le obtineți permanent.

Dragi părinți, vă mulțumesc pentru buna colaborare și vă așteptăm, ca împreună, să realizăm speranțele copiilor noștri!

Dragi elevi, sloganul  școlii  noastre  este: „Trăiește cu noi viața pe care ți-ai imaginat-o!”.  Vă este dedicat vouă pentru că întreaga noastră preocupare este pentru voi. Vă doresc să păstrați cele mai importante și plăcute amintiri de pe băncile școlii și formarea voastră ca oameni să înceapă frumos și sigur în acești ani de școală. Si nu uitati… Educatia este un al doilea soare pentru cei care o au. (Heraclit din Efes)

Vă doresc tuturor putere de muncă, înțelepciune și împliniri! 

 

                         Director,

                         Prof. Nina Tulbure