Activitate extradidactică ”Cititul luminează mintea”

Cititul luminează mintea

Cititul este una dintre cele mai frumoase și folositoare activități ale omului. Cărțile ne poartă în lumi necunoscute, ne ajută să descoperim idei noi și să învățăm lucruri importante. Prin lectură, gândurile noastre devin mai limpezi, iar sufletul mai bogat.

Atunci când citim, ne dezvoltăm imaginația, învățăm să vorbim corect și să înțelegem mai bine oamenii din jurul nostru. Fiecare carte este ca o rază de lumină care ne luminează mintea și ne arată drumul spre cunoaștere. Cititul ne învață să fim mai buni, mai înțelepți și mai curioși în fața vieții.

De aceea, se spune că „cititul luminează mintea”, pentru că el ne face să vedem lumea cu alți ochi și să creștem frumos, atât sufletește, cât și intelectual. Despre cele relatate mai sus au vorbit azi elevii cl.a III-a pe parcursul activității extradidactice cu genericul ”Cititul luminează mintea”, ghidați de învățătoarea dna Maftei Elena.